Mai devreme sau mai târziu viața ne poartă pe tărâmuri necunoscute. Întâlnim mii de oameni și noi alegem pe cine păstrăm și pe cine dăm afară din viața noastră. Astăzi m-am hotărât să vă vorbesc puțin despre ce au însemnat pentru mine persoanele toxice. Am vizionat clipul lui Theo Rose în care povestește în mare experiențele ei și m-am decis să mă alături acestor serii de destăinuiri.

Experiența mea cu persoanele toxice a început în liceu. Exact în perioada în care te crezi atotputernic și simți că ai lumea la picioare, deși dacă e să o dăm pe sinceritate viața adolescenților atârnă de un fir de ață, uneori. Am suferit foarte tare pentru că în școala generală nu am avut prieteni. Eram o gașca de 3 fete și niciodată nu ne înțelegeam toate trei în același timp. Mereu ne răsuceam între noi și una rămânea pe dinafară. Și asta chiar dura săptămâni întregi.

Am fost un copil cu o inimă răvășită pentru că nu am simțit niciodată că mă pot valorifica într-adevăr atât cât merit. Mereu lăsam de la mine încercând să atrag atenția, mai degrabă milă. Uneori, la școală, mă prefăceam că nu știu cum se scriu corect anumite cuvinte doar pentru a mă băga profesorul în seamă chit că mă certa și mă făcea de râs în fața clasei.

Dragilor, acum deschid o așa zisa Cutia Pandorei. Aceste răni din trecut au rămas și au mistuit în mine până acum. Dar pentru ca cea mai buna terapie este scrisul,  folosesc toate sentimentele pentru a crea.  

Ani la rând am încercat să mă tratez prin muzică, dans și scris. Au fost perioade în care a funcționat. Din păcate, am fost dependentă de oameni și în același timp îmi era frică să stau lângă ei.

Vă spuneam despre persoanele toxice din viața mea… În clasa a IX a am descoperit cum este să fii în centrul atenției fără să faci nimic special. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut foarte tare să merg pe holurile liceului și băieții să întoarcă capul după mine, iar fetele să fie invidioase. Nu am avut cei mai frumoși iubiți, dar pentru mine nici nu a contat asta. În timp ce alte fete alergau după cei mai îndăgiți băieți din liceu, eu mă mulțumeam să am pe cineva cu care să vorbesc zilnic și care să-și îndrepte toată atenția asupra mea.

Am început să fac și dansuri, iar acesta era un bonus. Să fac parte dintr-o formație de dansuri pentru mine a fost una dintre cele mai tari experiențe. Am cunoscut oameni în preajma cărora am ales să rămân doar pentru că îmi doream popularitatea. Îmi doream ca tot liceul să mă cunoască și să vrea să stea în compania mea. Din păcate, nu mi-am dat seama că prețul pe care aveam să-l plătesc mai târziu s-a întins pe câțiva ani de depresie sănătoasă.

De mică am fost o răutăciosă și o bătăușă, iar în liceu am devenit și foarte răzbunătoare. Eu, un metru și un zâmbet mă încordam la băieți cu 5 capete mai înalți. E drept, nu și-a pus niciunul capul cu mine până la el. El care mi-a dat cea mai importantă lecție de viață pe care am înțeles-o abia acum. Timp de aproximativ 2 ani am împărțit multe împreună. 

Când toată lumea îmi spunea să îmi văd de viața mea pentru că influența sa nu era bună pentru mine, am ales să ”le arăt eu” tuturor. Bad boy și fata cuminte, povestea tipică. Pitica cu ochelari încerca să-l schimbe pe chiulangiul și bătăușul clasei. CE BINE AR FI DACĂ NU NE-AM MAI NAȘTE CU IDEEA CĂ PUTEM NOI SĂ SCHIMBĂM LUMEA. Noi putem să ne schimbăm doar fiecare pe el însuși.  Pe vremea aceea eram plină de orgolii și păreri limitative. Relația a început frumos, ca orice dragoste adolescentină, însă, până la final s-a născut o toxicitate ucigătoare între noi. Devenisem dependentă, înspăimântată, tristă, nemulțumită și tot ce avem erau doar visurile mele pe care nu le auzea nimeni. I-am permis să-mi distrugă încrederea în mine, încredere pe care cu greu am construit-o. I-am permis să mă îndepărteze de prietenii mei, prieteni pe care cu greu mi i-am făcut. Mi-am distrus singură o mare parte din adolescență acceptând să fiu șantajată emoțional de un alt adolescent.

Pe parcursul relației, credeam că e firesc. Credeam că dragostea dintre noi e atâââât de mare și că nimeni nu s-a mai iubit cu atâta patos vreodată. Amuzant, nu? :)) Nu vreau să povestesc acum, aici mai multe amănunte însă, cert este că în moementul în care m-am decis că vreau să scap de toate constrângerile am făcut lucruri de care nu mă credeam capabilă până atunci.  

Acest băiat ar putea fi considerat un om toxic. Din punctul meu de vedere, este un om care a făcut atât cât a putut și cât a știut, la fel ca și mine. Cumva, amândoi am fost toxici unul pentru celălalt. Nu pot spune că nu au existat și lucruri bune, dar per ansamblu m-am cam pierdut pe mine încercând să-l schimb pe el. Important este că atunci când simți un gram de tristețe în relația ta, atunci când observi că partenerul tău nu este fericit, să te ridici, îți pui pantofii de doamnă, te dai cu ruj roșu, îți iei geanta și o întinzi. Nu trebuie să aștepți momentul în care îți este greață atunci când îl vezi sau să te bată până te bagă sub masă. 

În altă ordine de idei, sub sentimentul profund de victimizare, am atras următorii mei agresori. Am fost înșelată cu 5 femei în 3 luni și nu mi-am dat seama.  M-am simțit folosită din punct de vedere financiar de un alt partener. El nu m-a obligat să fac nimic, dar mi-am asumat și rolul de mamă pe lângă cel de iubită. Am fost supusă unei tentative de viol pentru că am fost suficient de naivă să cred că un băiat îmi putea fi doar prieten fără să încerce să profite de vulnerabilitatea mea. (În curând urmează o carte despre toate aceste experiențe și nu numai). 

Relația din liceu a avut un impact puternic asupra mea. Mă simțeam vinovată pentru că acceptasem o grămadă de lucruri, pentru că îi oferisem putere să facă ce voia el și pentru că am făcut alegeri care nu mă caracterizau din disperarea de a-l îndepărta. Uneori chiar, îl consideram pe el vinovat de tot ceea ce trăisem nefiind capabilă să recunosc că EU sunt singurul vinovat pentru tot ce am trăit. În mine se dădea o bătălie aprigă care mă termina atât psihic, cât și fizic. Începusem să am probleme de sănătate. Nu am vrut să recunosc că se întâmplă ceva cu adevărat dureros în mine. Am găsit scuza potrivită: E Karma mea pentru lucrurile nașpa pe care le-am făcut unor oameni nevinovați. Poate a fost și puțină Karma acolo. 4 ani am dus pe picioare această depresie. Am început prin a mă îngropa în muncă. Căutam să mă țin mereu ocupată și să nu-mi dau voie să mă gândesc la ceea ce trăisem. Credeam că pot să uit totul, iar atunci nu voi mai simți acea greutate pe suflet. GREȘIT! Între timp am ales să mă implic într-o relație sentimentală de care eu aveam foarte mare nevoie. Am ales să mă prefac că sunt fericită și că nu văd că nici el nu se simțea foarte confortabil în relația noastră, doar ca eu să am puterea să mă târăsc prin viață.

 Momentul în care această relație a luat sfârșit a fost a doua cea mai mare lovitură pe care am primit-o. Ne amintim că în continuare eram în acea depresie neconșientizată. Aveam impresia că nu aș fi simțit nimic dacă ne-am fi despărțit, că nu voi vărsa o lacrimă și nici măcar nu-mi va părea rău. Am sfârșit cu sticla de Wisky și țigările lângă cap. În apoximativ 6 luni devenisem alcoolică. Prietenii încercau să mă îmbărbăteze și să mă convingă să iau o pauză de la alcool, dar nu au reușit. A fost nevoie ca o prietenă din orașul natal să vină în București și să aibă grijă de mine să nu fac vreo prostie. Ajunsesem la capătul puterilor. Nu puteam să înțeleg de ce mi s-a întâmplat asta. Mă îmtrebam mereu cu ce am greșit, însă DOAR sentimentul de VICTIMIZARE în care colcăiam era cel care pregătea următorii mei agresori. 

Însă, cu foarte mult ajutor din partea colegilor de muncă și a puținilor prieteni pe care îi aveam am reușit să mă ridic mai puternică ca niciodată. Lucram în televiziune de 2 ani. Pentru o persoană clătinată emoțional este foarte greu să facă față unui mediu plin de frustrări, reproșuri și prea puține vorbe frumoase. Stresul atinge cote inimaginabile când ești într-un breaking news sau când un subiect dintr-o emisiune TV pică. A fost greu și pentru mine. Am rezistat mânată de nevoia banilor. Am fost motivată să nu renunț la visul meu de a lucra în televiziune datorită chiriei pe care trebuia să o plătesc lunar.

La un moment dat am simțit că nu mă mai potriveam cu jobul pe care îl aveam, așa că am solicitat să schimb poziția în cadrul postului TV respectiv. Mi-au acceptat cererea și am ajuns în IAD. 6 luni am rezistat. Am plecat plângând și blestemându-mi zilele. Nu job-ul în sine m-a distrus. Unele dintre persoanele cu care trebuia să lucrez au fost toxice pentru mine. 

Așadar, persoanele toxice pot fi membri ai familiei, părinți, frați, bunici, unchi, mătuși, pot fi prieteni pe care îi alegi din dorința de a fi popular, parteneri de viață pe care îi alegi pe baza fricii de a fi nu singură sau pentru că are o situație financiară bună și nu contează că uneori îți mai spune cât ești de proastă și de incapabilă. Poate vorbim despre un om care are tot sau nu are nimic, însă are cu siguranță grijă să îți dărâme ușor-ușor încrederea în tine. 

Ceea ce spun acum este valabil atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Da, domnilor, știm că sunteți puternici, dar mai știm și că la interior sunteți doar niște copii care au nevoie de multă iubire. O dată ce primiți doza de dragoste de care aveți nevoie ne faceți și pe noi mult mai fericite. 

NU ACCEPTA SUB NICIO FORMĂ ABUZUL PSIHIC SAU FIZIC. TOTUL ÎNCEPE DE LA ”EȘTI PROST SAU PROASTĂ” ȘI SE CONTINUĂ CU PRIMA PALMĂ, PRIMUL PUMN ȘI 50 DE ANI DE CĂSNICIE CHINUITĂ. 

E alegerea fiecăruia cum își trăiește viața. Dacă un membru al familiei reprezintă ceva toxic pentru tine și nu vezi nicio cale de a ”evada”, apelează la un specialist. Cu siguranță te va putea ajuta. În rest, indiferent care sunt persoanele toxice pentru tine scapă de ele pentru că poți. Atunci când te decizi că vrei să rupi tiparul și nu vrei să mai ai de a face cu anumite persoane, Universul va găsi o cale să te ajute.

Eu am decis că, la 23 de ani, este momentul să nu mă mai victimizez,  să mă valorific,  să am încredere în mine și să am curajul care mi-a lipsit în ultimii 7 ani.  Nu am conștientizat niciodată cât de important este să te înconjori cu oameni care îți sunt dragi,  să muncești ceea ce îți place și să scoți autenticul din tine. Astăzi, chiar am ajuns să simt pe pielea mea ce înseamnă să fii împlit și să simți că ești pe drumul cel bun. 

Mulțumesc că ai citit acest articol! 🙂

Te aștept pe pagina mea de Facebook Adelina Cioi sau pe Instagram adelina_cioi 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.